Aviaţiunea dă senzaţia!

Mitingul de la Băneşti a fost incredibil. Cam ăsta ar fi rezumatul evenimentului de sâmbătă.

În detaliu, au fost oameni şi avioane, evoluţii spectaculoase şi muuuulte emoţii.

Ştiţi cum e să stai sub caruselul Iacărilor Acrobaţi, să-ţi zbârnăie elicile pe la urechi şi să te laşi învăluit de fumul avioanelor? Dacă nu ştiţi, vă recomand să încercaţi. După ce Iacării au terminat evoluţia, toţi cei 10+, care eram de cealaltă parte a pistei, aveam câte un zâmbet larg pe faţă, pielea de găină şi ne uitam unii la alţii miraţi 🙂 de ce-am avut ocazia să simţim. A fost extraordinară experienţa.

A fost primul miting la care nu am pus mâna pe camera foto şi-am ales să savurez zborul. Am stat printre avioane, am ascultat motoarele Extrelor torcand şi-am respirat mirosul de carburant ars. Încă nu mi s-au aranjat prea bine în cap cele trei zile petrecute la Băneşti, dar cred că asta contează foarte puţin. Am rămas cu un sentiment de bine şi de mulţumire + am cunoscut câţiva oameni minunaţi. Iacării au fost extraordinari, iar Jurgis Kairys a intrat pe lista acrobaţilor de văzut măcar o dată pe an. Nu spun asta doar pentru că reuşeşte să ne lase, de fiecare dată, cu gurile căscate, ci pentru că, după discuţia de duminică dimineaţa, mi-am dat seama că nu a trăit degeaba. Câte ar avea de învăţat unii piloţi de-ai noştri de la el, oho!

Mitingul ăsta a avut de toate, pornind de la aeromodele şi terminând cu paraşutişti, şi a reuşit să demonstreze, dacă mai era nevoie, ca pasiunile sunt motoarele vieţii noastre de zi cu zi.

Mulţumesc, Aripi Româneşti şi Iacării Acrobaţi&Co! You did a great job! 😉

P.S.: Urmăriţi-o pe Mihaela Olteanu evoluând pe Extra 300L 😉 I see good things in her future!

Cu ochii pe cer

Tata are de mult timp în gând ideea de a-și face blog. Că are ce povesti, nu glumă! Așa că, dacă tot a prins un moment de respiro, a pus mâna pe mouse 🙂 și iată ce a ieșit: www.upintheair2011.wordpress.com. Vă va povesti despre zbor, mainly, dar din poveștile lui veți putea desprinde și metodele pedagogice pe care le folosește atunci când îi învață pe copii să zboare.

Sper să îl vizitați des și să vă lăsați cuprinși de frumusețea poveștilor sale zburătoare!