Mi-e dor de zbor şi-am stat, azi, vreo 20 minute cu ochii pierduţi între fotografii cu aripi. Mitingul de pe Lacul Morii a trezit amintiri. De fapt, evoluţia Extrelor a fost cea care a declanşat o mulţime de întrebări în capul meu. Avioanele s-au dat frumos peste cap, iar sunetul motoarelor în evoluţie a fost acelaşi. Dar ceva era schimbat. M-a cuprins bucuria de a revedea şoimii în zbor, dar… ceva a lipsit. A lipsit avionul lui Mişu.
Mişu chiar nu mai e. Adică, nu mai e fizic şi pielea nu mi se mai face de găină când aud Extrele. Pe 5 iunie se împlinesc 2 ani de când numărul decolărilor sale l-a depăşit pe cel al aterizărilor. L-am cunoscut prea puţin dar, în acelaşi timp, destul de mult cât să îmi dau seama că era un om minunat şi-un zburător wow.
Nu ştiu de ce mi-am amintit, azi, de el. Probabil pentru că simt că ne aflăm în pană de oameni „care se pun curat în cuvinte”…