Mi-e dor de zbor şi-am stat, azi, vreo 20 minute cu ochii pierduţi între fotografii cu aripi. Mitingul de pe Lacul Morii a trezit amintiri. De fapt, evoluţia Extrelor a fost cea care a declanşat o mulţime de întrebări în capul meu. Avioanele s-au dat frumos peste cap, iar sunetul motoarelor în evoluţie a fost acelaşi. Dar ceva era schimbat. M-a cuprins bucuria de a revedea şoimii în zbor, dar… ceva a lipsit. A lipsit avionul lui Mişu.
Mişu chiar nu mai e. Adică, nu mai e fizic şi pielea nu mi se mai face de găină când aud Extrele. Pe 5 iunie se împlinesc 2 ani de când numărul decolărilor sale l-a depăşit pe cel al aterizărilor. L-am cunoscut prea puţin dar, în acelaşi timp, destul de mult cât să îmi dau seama că era un om minunat şi-un zburător wow.
Nu ştiu de ce mi-am amintit, azi, de el. Probabil pentru că simt că ne aflăm în pană de oameni „care se pun curat în cuvinte”…
Mi-ai adus aminte de ceva. Doru Davidovici, tot un pilot care a trecut in nemurire alaturi de avionul sau, ca si Misu, a scris putine poezii printre care si cea de mai jos:
„Aici, în tabloul ãsta linistit si curat e cineva care moare?”
PRÃBUSIREA LUI ICAR (Breugel, III)
Întâi, nimeni n-a observat nimic…
Plugarul întorcea brazdele gândind la pâinea cea de toate zilele,
Micul cioban privea atent la cer, încercând sã vadã stelele,
Bãtrânul câine dormita; îl adormise pacea zilei, fireste,
Iar pescarul astepta cu undita-n apã;
Pescarul dorea numai peste.
Si doar marinarii de pe corabia care trecea prin strâmtoare,
Întorcându-se dintr-o lungã cãlãtorie pe mare,
Doar ei, obisnuiti cu soaptele undelor, numai lor
parcã…
li s-a pãrut…
câteva pene învârtejite
Câteva cercuri pe fata apei, iute de valuri strivite,
Parcã cineva a strigat, parcã cerul sau marea
Si ziua… cum i s-a întunecat lumina plinã, strãlucitoare
Aici, în tabloul ãsta linistit si curat e cineva care moare?
Nu se vorbeste de moarte în culorile limpezi ce Bruegel pe pânza le-a-ntins.
………………………………………………
A fulgerat însã zarea, a clipit si s-a stins.