Despre neputință

Moartea nu te întreabă. Vine, pur și simplu.

Acum un an, doamna cu coasa m-a pus față în față cu neputința de a mai face ceva pentru bunicul meu. Fusese diagnosticat cu un cancer galopant. Îmi spunea că piciorul său, bolnav de artrită, nu va mai ajunge la operație și încercam să-l conving că nu-i așa. Nu vroiam să cred că nu se mai poate face nimic pentru el. Până la urmă, a avut dreptate și-a plecat singur într-o călătorie în care vom pleca, la un moment dat, cu toții.

Azi încă mă doare neputința mea și indiferența unor medici incompetenți. Însă mintea mi-l păstrează viu, împăciuitor și cald, așa cum l-am simțit întotdeauna. Mi-au rămas ochii migdalați, năravul inconfundabil și dragul de oameni.