Mă gândesc la tine destul de des, iar în ultima săptămână mi-ai apărut în minte zilnic, pentru că, acum doi ani, pe 25 noiembrie, ai dispărut, iar azi ar fi fost ziua ta. De fapt, este ziua ta, pentru că pentru mine eşti încă aici. Dincolo de legătura de sânge care ne va uni mereu, ne leagă un 4. 4 decembrie şi 4 aprilie.
Îmi amintesc multe lucruri, iar vinul pe care l-am băut în seara asta mă leagă, poate, cel mai mult de tine. Fiecare toamnă întărea legătura dintre noi pentru că se crease un ritual. Culegeam strugurii, de fapt, îi adunai doar tu, iar eu te urmăream, fie din balcon, fie stând pe iarba aproape uscată, scăldată în ultimele raze de soare. Urma zdrobitul strugurilor şi degustarea mustului. Mergeam amândoi în pivniţă şi beam câte un pahar, cât să nu-mi mai trebuiască dulciuri o săptămână.
Deşi cu toţii spun că îi semăn ba mamei, ba tatălui meu, ştiu că ţie îţi semăn cel mai mult. Dincolo de ochii migdalaţi şi de năravul inconfundabil, te regăsesc în mine ori de câte ori le fac bucurii celorlalţi. Tu erai o bucurie în sine, prin liniştea cu care ne înconjurai şi prin blândeţea din glas. La multi ani, bunicul meu drag! 😉
