Că sunt o Grammar Nazi, nu mai e un secret. Mai închid ochii când văd câte o virgulă lipsă, însă dacă citesc un text al unui student la comunicare, am pretenţia să nu mă împiedic în virgule puse între subiect şi predicat sau în nume proprii scrise cu minusculă. Ca să nu pomenesc de formatare, ca uneori, citind, am senzatia că sunt la proba de 100 m garduri.
Zilele trecute, mi-au căzut pe mână câteva texte ale unor viitori comunicatori şi mi-am dat seama de următoarele:
1. Studenţii de azi (unii din ei, ca să nu mă acuzaţi de generalizare) nu ştiu să spună poveşti.
2. Despărţitul în silabe e un fel de harakiri.
3. În 95% din texte, virgula e doar o glumă proastă.
Ce-am învăţat de când lucrez în comunicare:
1. Puţină igienă în scriere nu a omorât pe nimeni.
2. Trebuie să ştim să scriem poveşti pe orice temă. Şi dacă nu ştim, măcar să ne dorim să învăţăm să facem asta.
3. Un text varză din punct de vedere gramatical îţi poate face praf reputaţia. Degeaba ai geantă de la Prada şi în urma ta miroase a Chanel, dacă exprimarea ta în scris îndeamnă la sinucidere.
Ca să termin într-o notă optimistă, vă spun că am dat şi peste super studenţi, care scriu impecabil şi pe care îi caracterizează ceva ce, cu greu, mai găseşti azi: curiozitatea.