În urma unui mail, primit azi, la prânz, în care mi se spunea că un comunicator e doar comunicator, nu şi jurnalist, m-am gândit să bat puţin câmpii pe tema asta.
Eu am absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, cu licenţă în PR. Faptul că am facut o facultate de comunicare înseamnă că m-am pregatit temeinic în acest domeniu şi că sunt în stare, printre altele, să scriu texte cu diferite scopuri. Lucrez în PR, deci scriu texte piaristice. Dar oare e vorba doar de astfel de texte?
Am fost cel puţin surprinsă când o absolventă de SNSPA mi-a transmis următoarele: „Stilul jurnalistic nu se aprofundează la SNSPA. Noi suntem comunicatori, nicidecum jurnalişti„.
Serios? Adică, un om de comunicare nu trebuie să ştie să scrie ştiri?
Eu zic că e destul de important să ştie să facă asta, dacă vrea ca materialele sale să apară în media. Un comunicat bine scris, poate chiar pe un subiect nu foarte newsworthy, are şanse mai mari să ajungă în presă, decât un text scris nejurnalistic. Pentru că, vrem, nu vrem, şi oamenii de comunicare ajung în postura de jurnalist atunci când scriu texte post-eveniment, de exemplu.
Iar, de când cu expansiunea online-ului, omul de comunicare e şi jurnalist cam toată ziua, dacă ţinem cont de documentarea pe care o face atunci când scrie materiale pentru clienţii săi. Dar asta e altă poveste.
Anca, e mare diferenta intre un comunicator, un PRist, un jurnalist si un advertiser. De exemplu, femeia de serviciu de la mine de la bloc stie sa comunice, deci e comunicator. Stiu sigur ca nu e PRista, jurnalista sau advertiser. La fel cred ca e si tanti de la secretariatul unei institutii publice. Crezi ca se poate discuta, la o adica, de comasarea job-title-urilor?
Cred ca e putin extrem sa spunem ca daca femeia de serviciu stie sa comunice, e comunicator. Fiecare actor mentionat de tine este un comunicator, in background (!!), daca are studii de specialitate si se ocupa cu transmiterea de mesaje. Intra-adevar, in industrie, comunicator = PRist.
Postul meu se referea la altceva: la faptul ca un PRist ar trebui sa stie sa scrie stiri, opinie total opusa celor spuse de absolventa de SNSPA. Tu ce zici?
Parerea mea sincera este ca noi am fost in decursul timpului expusi unor experimente esuate de comasare a toate cu de toate. Din fericire, motorasul in cazul nostru a functionat si, desi am avut parte de o programa „inedita”, am stiut ce curs sa urmam. Oamenii din SNSPA si-au dorit sa creeze omul universal in comunicare cu veleitati mai ceva ca Pulitzer si Ogilvy la un loc.
Pima data cand au auzit de la o colega ca e studenta la comunicare la SNSPA si am intrebat ce tip de comunicare mi-a zis comunicare si atat. Adica.. OMG.. s-ar putea chiar sa se dezvolte academii specializate pe orice cu obiect de activitate in.. ai ghicit: orice. Tipa in cauza mi-a spus ca habar nu are cum arata un comunicat de presa. Am intrebat-o cate ziare citeste si mi-a zis ca nu citeste. In schimb iese in oras. OK..
Deci, Anca, noi si profesorii nostri suntem pe cale de disparitie. Iar exemplu cu femeia de serviciu e cel mai elocvent pentru ceea ce am auzit. Imi pare rau insa pentru oamenii care chiar vor sa studieze pe bune comunicare, sa mearga la cate o conferinta si sa invete de la cei care stiu – like u 🙂 – si sa inteleaga ca profesia de jurnalist si PRist se intersecteaza mult mai des decat si-ar putea imagina si trebuie sa invete ambele variante si sa inteleaga ca, de exemplu, daca iese un nenea de la Erste si zice ca grupul are cresteri de 200% pe 2012 la numarul de clienti, stirea se da cu 200% crestere in presa iar in comunicat, ca sa il faci pe ala sa citeasca zici numar record de clienti pe 2012 pentru grupul erste. Asta e o chestie de semantica pe care PRistii o inteleg foarte bine.
Din pacate, e foarte posibil ca absolventii de la SNSPA sa mearga pe ideea ca jurnalistii iau comunicatele cu copy-paste, ceea ce, spre rusinea acestei profesii, este adevarat. Spre deliciul PRistilor, stirea apare exact asa cum au dat-o ei. Din pacate, fara copyright. dar din comoditate se accepta faptele ca atare.
Din pacate, cam ai dreptate in legatura cu experimentele esuate de comasare la care am fost supusi. Mi se pare foarte important sa reusesti sa te specializezi pe un domeniu, dar, in acelasi timp, sa ai cunostinte din domeniile conexe. Ideea existentei omului bun la toate e usor utopica.
In urma unor recrutari de voluntari, pe zona de comunicare, pentru Asociatia Aripi Romanesti (poate suna ciudat „recrutare de voluntari”, insa noi tinem extrem de mult la felul in care se exprima, oral si in scris, voluntarii nostri, asa ca am vazut necesare niste teste inainte de a semna contractele de voluntariat), am constatat ca multora dintre tinerii studenti la COMUNICARE 😛 le lipseste ceva: curiozitatea. Cum sa spui ca esti student la comunicare, daca tu nu citesti presa, daca habar n-ai care e diferenta dintre un comunicat de presa si o invitatie de presa? Mai grav mi se pare ca multi din ei au ajuns in scolile de comunicare si nu stiu de ce au facut alegerea asta.
Anyway, sper sa se mai trezeasca la realitate unii dintre absolventi si sa se lase condusi de pasiunea pentru comunicare, daca ea exista cu adevarat. Dupa parerea mea, nu prea ai cum sa dai gres daca pui pasiune in ceea ce faci.
Anca, sincer.. imi pare rau ca stagiile de practica nu sunt foarte relevante pentru sistemul nostru de invatamant.
Din moment ce un jurnalist invata ceva la scoala si, in campul muncii, i se spune altceva, normal ca stagiile de practica nu sunt foarte relevante. Ideea e sa te pozitionezi astfel incat sa iei ce e mai bun si dintr-o parte, si din cealalta.