Aviaţiunea dă senzaţia!

Mitingul de la Băneşti a fost incredibil. Cam ăsta ar fi rezumatul evenimentului de sâmbătă.

În detaliu, au fost oameni şi avioane, evoluţii spectaculoase şi muuuulte emoţii.

Ştiţi cum e să stai sub caruselul Iacărilor Acrobaţi, să-ţi zbârnăie elicile pe la urechi şi să te laşi învăluit de fumul avioanelor? Dacă nu ştiţi, vă recomand să încercaţi. După ce Iacării au terminat evoluţia, toţi cei 10+, care eram de cealaltă parte a pistei, aveam câte un zâmbet larg pe faţă, pielea de găină şi ne uitam unii la alţii miraţi 🙂 de ce-am avut ocazia să simţim. A fost extraordinară experienţa.

A fost primul miting la care nu am pus mâna pe camera foto şi-am ales să savurez zborul. Am stat printre avioane, am ascultat motoarele Extrelor torcand şi-am respirat mirosul de carburant ars. Încă nu mi s-au aranjat prea bine în cap cele trei zile petrecute la Băneşti, dar cred că asta contează foarte puţin. Am rămas cu un sentiment de bine şi de mulţumire + am cunoscut câţiva oameni minunaţi. Iacării au fost extraordinari, iar Jurgis Kairys a intrat pe lista acrobaţilor de văzut măcar o dată pe an. Nu spun asta doar pentru că reuşeşte să ne lase, de fiecare dată, cu gurile căscate, ci pentru că, după discuţia de duminică dimineaţa, mi-am dat seama că nu a trăit degeaba. Câte ar avea de învăţat unii piloţi de-ai noştri de la el, oho!

Mitingul ăsta a avut de toate, pornind de la aeromodele şi terminând cu paraşutişti, şi a reuşit să demonstreze, dacă mai era nevoie, ca pasiunile sunt motoarele vieţii noastre de zi cu zi.

Mulţumesc, Aripi Româneşti şi Iacării Acrobaţi&Co! You did a great job! 😉

P.S.: Urmăriţi-o pe Mihaela Olteanu evoluând pe Extra 300L 😉 I see good things in her future!

Otopeni Airshow 2011

În buna tradiție, și anul acesta, pe OTP, va avea loc un miting aviatic, pe 16 iulie. Probabil vă gândiți că nu poate fi nimic spectaculos la mitingul ăsta, pentru că deja știți ce aeronave evoluează. Le-ați văzut și anul trecut. Ne terorizează timpanele militarii, se dă peste cap Aeroclubul României, mai zboară câțiva privați, cad oameni din cer, trec avioanele cu multe geamuri… Well, anul ăsta, organizatorii au două surprize pentru publicul din România: Svetlana Kapanina și The Flying Bulls 😀 Dacă nu știți cine e Svetlana Kapanina, deși mă cam îndoiesc că pasionații de aviație nu au auzit niciodată numele acesta, vă spun eu 🙂

Svetlana Kapanina este una din puținele femei care a bătut, în competiții de acrobație, piloți din toată lumea. Zboară din 1988 și a câștigat titlul de World Aerobatic Champion la categoria feminină în 1996, 1998, 2001, 2003 și 2005. De asemenea, în 1997 și 2001 a fost campioană la World Air Games. Zboară pe Su-26, dar evoluează în mitinguri și pe Su-31 sau Extra 330.

Așadar, se anunță un super miting. Sper doar ca evenimentul să nu mai sufere la capitolul organizare. Programul este disponibil aici: http://www.otopeniairshow.ro/agenda-evenimentului/

Photo credits