Despre tuburi, Japonia și consuli-vidanjori

coperta1

Timp de vreo două săptămâni, la metrou, m-am întreținut cu „Metafizica tuburilor”, de Amelie Nothomb. Cartea e destul de subțirică și aș fi terminat-o într-o după-amiază, dar am preferat să o lungesc de la Eroilor și până la Ștefan cel Mare, adică vreo 20 de minute zilnic.

Povestea e drăguță, puțin alambicată la început, însă cu momente amuzante – ocazii de făcut bătrâneii să se strâmbe în metrou când mă vedeau râzând pe înfundate. Deși titlul sună pompos și-ai zice că ai pus mâna pe o carte-labirint, la final îți rămân în minte imaginile colorate ale cireșilor japonezi în floare, oamenii-tuburi prin care trec, fără să lase urme, o mulțime de lucruri și gândurile unei copile de 3 ani, care a descoperit plăcerea gustând un baton de ciocolată albă belgiană.