Aşa cum spuneam, vineri am ajuns la #RoInteresting2011, eveniment organizat de Bogdana Butnar, la The Ark. Din punct de vedere organizatoric, totul a decurs foarte ok, cu câteva discursuri prelungite. Dar mă aşteptam la asta şi, în cazul unora dintre vorbitori, chiar îmi doream să îi ascult mai mult. Plus că o non-conferinţă, în mintea mea, înseamnă flexibilitate şi lejeritate.
În ceea ce priveşte speakerii, doar vreo 4 m-au ţinut în priză cu adevărat. Dar să îi luăm pe rând 🙂
Alexandru Bălăşescu, antropolog, a făcut o legătură între maşini, sex şi femei. Discursul său nu m-a prea convins, întrucât nu cred că trecerea la maşini electrice este fundamental determinată de ideea că motorul pe benzină simulează actul sexual, fiind deci mai atractiv, pe când cel electric îşi „ascunde” activitatea într-o cutie şi este cam lame. Eu nu cred că femeile care vor o maşină puternică, îşi doresc, în subconştient, să fie bărbaţi. Anyway, discuţia a luat-o în nişte direcţii pe care nu le-am mai urmărit.
A urmat Cătălin Teniţă, de la Zelist.ro, cu o prezentare despre amploarea online-ului, cu extrapolări filosofice. Mi-a plăcut ideea în sine, dar stilul de prezentare a fost cam plat. Pe Cătălin prefer să-l citesc.
Marta Uşurelu s-a numărat printre preferaţii mei. Prezentarea ei s-a numit „Cum am devenit mogul(easă)” şi a fost o rememorare a momentelor-cheie de reconstrucţie şi relansare a revistei BIZ. Marta a arătat că, dacă pui pasiune în ceea ce faci, e imposibil să nu reuşeşti. Şi că femeile din România nu sunt slabe şi proaste, aşa cum încă mai cred unii bărbaţi.
Prima sesiune a fost încheiată de Marius Tudosie, de la Băcănia Veche, care a vorbit şi a gătit în acelaşi timp. Marius ne-a povestit cum şi-a băgat piciorul în jobul lui de la Jurnalul Naţional pentru a face ce îi place. Şi s-au aliniat planetele astfel încât Băcănia Veche şi-a deschis porţile în septembrie 2010 şi a devenit locul unde mergem în căutare de experienţe noi, nu pentru a ne satisface nişte nevoi primare. Mie-mi place la Băcănia Veche, pentru că Marius şi echipa lui fac tot felul de bunătăţuri şi tot acolo găsesc una din ciocolatele mele favorite, şi anume, Zotter.
După masa de prânz, de la Kopel’s (despre care vă voi povesti curând, că prea face mâncare bună Copolovici), am revenit la The Ark, pentru sesiunea a doua.
Primul speaker de vineri după-amiază a fost Mugur Ciumăgeanu, psihoterapeut. El a vorbit, evident, despre sex. Parcă toată conferinţa a stat sub semnul sexului :), dar a fost bine. Mugur a spus ce aş aştepta să spună, despre acest subiect, orice om normal la cap, şi anume că nu există sex bun sau sex rău. Şi că normalitatea e o chestiune extrem de subiectivă. Mugur dă bine pe scenă şi mi-ar plăcea să îl mai văd. Mi-a rămas în cap „Dragostea trece cu Prozac. Păcat că revine”. 🙂
A vorbit apoi Şerban Alexandrescu, creativ la Headvertising, despre ce trebuie să faci ca să devii interesant. Sau mai interesant decât eşti, după caz 😛 Uşor haotică la început, dar frumos finalizată, prezentarea lui a cuprins câteva sfaturi legate de autenticitate şi de originalitate. Bun, bun, bun 🙂
Foarte mult mi-au plăcut schemele lui Cristi Lupşa, editor la Decât o Revistă. Cristi e jurnalist, deci e dator să scrie bine (scrie extraordinar de bine, dacă e să mă întrebaţi…), dar mi-a plăcut că a reuşit să ne ţină atenţi pe tot parcursul prezentării sale, care nu a fost altceva decât un curs de jurnalism narativ.
Ultimul, aşa-zis speaker, a fost Iashido, un talentat webdesigner, care a venit să ne povestească despre pasiunea sa pentru ceasuri. Să ne povestească e un fel de a spune, pentru că, preţ de vreo jumătate de oră, am stat şi ne-am uitat (unii s-au plictisit, alţii au butonat frenetic pe Twitter şi Facebook) la vreo 100 de .jpg-uri cu ceasuri. Şi care nu erau cu ceasuri, „ar putea fi”, după cum ţinea să ne spună Iashido. Pe mine m-a lăsat rece această pseudoprezentare. Fie că mă duceam şi rulam eu vreo două filme cu planoare în zbor, fie că venea un strungar şi ne arăta colecţia lui de bretele sau umeraşe, era fix acelaşi lucru. Asta a fost cea mai neinteresantă parte a conferinţei.
În rest, numai de bine. Prăjituri bune, bune, de la The Adorables şi Mirela Nicola 😀
Felicitări, Bogdana&Co!