În general, când facem lucruri care au (sau nu) impact asupra celorlalți, ar trebui să fim conștienți că, mai devreme sau mai târziu, s-ar putea să fie nevoie să oferim explicații pentru ele. Iar modelul struțului nu ne va ajuta la nimic. Lucrurile ar fi mult mai simple dacă oamenii ar învăța să își asume faptele și să fie capabili să răspundă pentru ele, indiferent de consecințe.
Atunci când îi dai un șut în fund cuiva, ai curajul să dai ochii cu omul ăla. Când promiți ceva, dar nu te ții de cuvânt, încearcă să dregi situația. Când dai mită, asigură-te că, dacă e să fii prins, ai pe unde scoate cămașa. Șamd.
Nu știu dacă e ceva care să ma enerveze mai tare decât indivizii care fac chestii aiurea și apoi se fac că plouă. Ai comis-o, asumă-ți-o și mergi mai departe! Ai toate șansele ca oamenii să uite în timp, tocmai pentru că ai avut decența și destul caracter cât să te uiți în ochii lor și să recunoști că ai dat-o de gard. Faptele nu sunt ca niște bagaje pe care le lași jos din mână atunci când devin prea grele. Ele fac parte din tine și te definesc. Într-o lume utopică, nu am face compromisuri și n-am ajunge în situații în care să ne fie rușine cu noi. Dar noi nu trăim într-o astfel de lume.