Subliniez de la bun început faptul că titlul e o ironie adresată celor care folosesc aiurea cuvântul „decât” – „Am mers decât o dată la teatru” față de „Nu am mers la teatru decât o dată.”
Cf. dexonline.ro:
DECẤT adv., conj. I. Adv. 1. (Comparativ de inegalitate) Era mai mare decât mine. 2. (Restrictiv, în construcții negative) Numai. ♦ Expr. N-am (sau n-ai etc.) decât să… = a) singurul lucru care îmi (sau îți etc.) rămâne de făcut…; b) sunt (sau ești etc.) liber să, dacă vreau (sau vrei etc.) să… N-ai (sau n-are) decât! = poți (sau poate) s-o faci (sau s-o facă), puțin îmi pasă! II. Conj. 1. (Introduce o propoziție circumstanțială comparativă de inegalitate) Mai mult bănuia decât știa. 2. (Introduce o propoziție circumstanțială de excepție) Nu făcea altceva decât să citească. 3. (Introduce o propoziție circumstanțială opozițională cu nuanță comparativă) În loc să… 4. (Pop.; adversativ) Însă, dar, numai că. – De4 + cât.
Dar să revenim la oile noastre, că nu despre folosirea corectă a lui „decât” este vorba în postul ăsta.
Probabil ați auzit de manifestul jurnalistic al unor oameni care știu ce înseamnă jurnalismul de calitate și, evident, care au înțeles ce ar trebui să conțină o revistă. Dacă nu, aflați de aici: www.decatorevista.ro. Proiectul „Decât o revistă” a picat la fix, tocmai când terminasem de citit numărul din noiembrie al revistei Esquire și mă gândeam că nu prea mai am ce cumpăra de la chioșc pentru a „consuma” la metrou. De cum au început să tuitărească părinții @decâtorevistă, am pornit în căutarea revistei ce avea să-mi facă diminețile de la metrou mai frumoase. Am găsit-o la Cărturești Verona 🙂 și-am savurat fiecare poveste. Cam așa arată o revistă evergreen – cu povești bine scrise și grafică potrivită, cu idei ce nasc alte idei – un fel de pahar cu emoții, pe care îl bei și-ți ține de sete multă vreme.
Dacă nu ați prins un exemplar din cele 1500 tipărite, acum o găsiți online la www.decatorevista.ro. Enjoy it!
Revenind la titlu – Decât o piesă de teatru – pe 21 am ajuns la Bulandra, cu Laurențiu, la piesa „Scaunele”, de Eugene Ionesco, jucată de Oana Pellea, Răzvan Vasilescu și Gabriel Spahiu. M-am amuzat când l-am văzut pe Răzvan Vasilescu stând și suspinând în brațele Oanei Pellea și am cam căzut pe gânduri la final, când toate scaunele adunate în scenă nu erau decât semne ale singurătății în care ajungem să ne risipim viețile într-un final. Eh, teatrul absurdului…
În loc de final, mă plâng și eu, cum au făcut alții, despre proasta organizare a primului tur al alegerilor. Ne-am plimbat prin 7 secții de votare și-am ajuns în Regie, unde am stat la coada vreo 40 de minute. Ca să ne exercităm un drept. În urma mea și a altor două persoane s-a închis secția. Restul de +100 de oameni au rămas pe lângă. Să vedem dacă se repetă figura și duminica asta.
Da da da.. o piesa de teatru, un tur de scrutin.. nu avem decat o pagina de istorie moderna, contemporana, in concordanta cu armonia naturii umane care ne guverneaza din 90 pana in prezent.
P.S. Aviz amatorilor de rigori gramaticale si arogante politice concomitent, sa retinem ca DEX-ul ramane relativ. Sa speram ca macar o varianta va fi cea corecta si coerenta.