Câmpul ăsta are ceva magic, ceva ce te îndeamnă să te întinzi pe patul de iarbă crudă și să îi asculți poveștile cu miros de zbor. Să îl calci desculț, pentru că nu știe să înțepe, și să lași toate gândurile grele să se evapore. Asta poate face câmpul pentru tine: te ajută să plutești chiar și atunci când toate-s de plumb în jurul tău.
Mă întorc mereu la el și mă cuprinde o senzație ciudată, de-mi vine să îi mângâi liniile line și să-l acopăr cu aripi metalice. Deasupra, stau agățați norii, rari și pufoși, de ai impresia că, din clipă în clipă, vor coborî să te îmbrățișeze.
Cel mai bine îi stă ascuns sub păsări de dural, ce se înalță mai sus, mai sus, spre infinitul albastru.
Photo credits: Alex Conu
P.S.: Am găsit lalele albe la o florărie din Militari :))