Despre neputinţă (2)

În urmă cu trei ani, scriam aşa:

„Din casa copilăriei mele a dispărut omul care mi-a legănat după-amiezile fragede. M-am simţit strivită azi, când i-am văzut trupul acoperit de pământ. Durerea, localizată în capul pieptului, a luat amploare pentru că m-am văzut neputincioasă în faţa problemelor sale. Şi, mai ales, pentru că l-am vazut neputincios; omul pentru care nimic nu părea imposibil, şi-a găsit sfârşitul pentru că ceilalţi au tărăgănat lucrurile, pentru că există şi medici incompetenţi, pentru că… pentru că până aici i-a fost. Singura neîmplinire, care mă va macina mult de acum înainte, este aceea de a nu-l fi dus la zbor niciodată. Îi promisesem, când am luat brevetul, la 16 ani, că după ce trec de C-ul de Argint şi mai câştig ceva experienţă, îl urc în planor şi mergem împreună la termică. Şi uite că nici acum n-am completat proba de 50 km pentru C. N-am avut, până acum, niciun regret. Mi-am asumat toate experienţele.” Continuă să citești Despre neputinţă (2)

Dor de zbor


Câmpul ăsta are ceva magic, ceva ce te îndeamnă să te întinzi pe patul de iarbă crudă și să îi asculți poveștile cu miros de zbor. Să îl calci desculț, pentru că nu știe să înțepe, și să lași toate gândurile grele să se evapore. Asta poate face câmpul pentru tine: te ajută să plutești chiar și atunci când toate-s de plumb în jurul tău.

Mă întorc mereu la el și mă cuprinde o senzație ciudată, de-mi vine să îi mângâi liniile line și să-l acopăr cu aripi metalice. Deasupra, stau agățați norii, rari și pufoși, de ai impresia că, din clipă în clipă, vor coborî să te îmbrățișeze.

Cel mai bine îi stă ascuns sub păsări de dural, ce se înalță mai sus, mai sus, spre infinitul albastru.

Photo credits: Alex Conu

P.S.: Am găsit lalele albe la o florărie din Militari :))