Oamenii care se dau peste cap

Cred că v-aţi obişnuit cu expresia asta, o folosesc pentru oamenii care au transformat pasiunea în meserie. Şi care ne dau emoţii când se urcă în cer, cu păsările lor metalice, şi fac tumbe până ameţim noi. Ei nu ameţesc, pentru ei e a doua natură.

Ei bine, de mâine în două săptămâni, adică pe 4 iunie, la Clinceni, are loc cea de a patra ediţie a TransilvAero Show. Îmi place să cred că nu e o coincidenţă şi că măcar un zbor din programul de sâmbătă îi va dedicat lui Mişu, pentru că, aşa cum vă spuneam acum câteva zile, pe 5 iunie se împlinesc 2 ani de când a decolat pentru ultima dată.

Mitingul se anunţă a fi foarte fain, mai ales că se va întinde pe jumătate din zi (de la 13.00 la 21.10) şi pentru că vor evolua, alături de piloţii români, şi Jurgis Kairys (Lituania) – Sukhoi 29, Svetlana Kapanina (Rusia) – Sukhoi 26, Peter Besenyei (Ungaria) – Extra 300, Francesco Fornabaio (Italia) – Extra 300 şi Zoltan Veres (Ungaria) – MXS.

Pe lângă asta, de abia aştept să îi revăd pe Iacării Acrobaţi 😀 Pe cât de mari sunt avioanele lor, pe atât de elegant zboară. Mi-ar plăcea să văd din carlingă cum arată planeta 🙂 Şi aş mai vrea ca planoarele să danseze cu fumigene pe fuzee 8->

Miting pe Otopeni

Sambata, cu chiu, cu vai, am ajuns la mitingul de pe OTP. N-are sens sa mai scriu despre organizare, pentru ca traim in Romania…, am sa vorbesc doar despre miting, in sine, care a iesit chiar bine. Chiar imi era dor sa vad Extrele dandu-se peste cap (chiar daca au fost doar doua), sa aud MiG-urile si sa ametesc numarand tonourile in coborare facute de Jurgis Kairys. Bine, trebuie sa recunosc ca dansul planoarelor cu fumigene mi-a fost cel mai drag, mai ales ca stiam ca la mansa se aflau domnul Cimpean si domnul Stamate :D. Mi-au placut mult de tot si Iacarii Acrobati, pe care am apucat sa ii vad de pe sosea :)) RATB-ul sucks!

Foto: aici

Btw, LA MULTI ANI! Azi e Ziua Aviatiei 🙂