Pe varfuri

Vineri seara am plecat in Vama, in team building. Am prins vreme frumoasa si mi-am uniformizat bronzul 😀 . Am dansat pe plaja doua nopti consecutive, iar duminica dimineata am pornit spre Sinaia, in interes de serviciu. Pana pe 30 august voi fi cu capul in nori si cu picioarele (aproape) goale prin iarba la propriu, pentru ca sunt la Cota 1400, unde dimineata ferestrele-mi sunt tinute in nori laptosi ore bune. Acum e soare si-as iesi putin la plimbare, dar de cand cu ursii care iti apar in cale cand te astepti mai putin, am renuntat la idee. Ieri, la pranz, cand eram in drum spre hotel, o ursoaica a iesit din padure pe marginea drumului. A baut apa de la teava iesita din stanca, a stat la poze 😛 si s-a retras printre brazi.

In w-end-ul asta, s-a tinut a treia editie „Tuzla Fly-In”, eveniment aviatic la care n-am ajuns niciodata :(, dar despre care am citit numai de bine. Daca faceam un efort minim, ajungeam sambata sa-i vad pe zburatorii care se dau peste cap, dar la cat am fost de obosita, am lasat-o balta. M-am multumit cu un razmut facut de un Yak-52 TW (nu stiu cine a fost; ori Dan Stefanescu, ori Ioan Postolache) deasupra Corsarului din Vama Veche. Celelalte evolutii au aparut la TV, asa ca i-am vazut aproape pe toti participantii. Pe unii dintre ei am ajuns sa ii vad mai des la TV decat live.

Am ratat si mitingul din Ungaria, nu cred ca ajung nici la Timisoara in septembrie la mitingul AR, iar despre zbor…

Anyway, pot spune ca am ceea ce visam in urma cu 3 saptamani: un job fain si niste colegi si mai faini 🙂

Inimi efemere pe cerul bucurestean

Daca tot am ajuns la Bucuresti in w-end, duminica am mers la Clinceni. In vreme ce masinile se ingramadeau pe marginea drumului de acces spre aerodrom, o Extra mi-a tinut, pret de o secunda, umbra. Era George Rotaru cu YR-EWA, decola pentru un solo. Pana am ajuns eu in public, a si aterizat. Ca de obicei, directorul AR, Constantin Voicu, a comentat evolutiile de la verticala, spunand si ca unii din piloti sunt inca necasatoriti, ca altii au iesit la pensie cu un venit substantial si alte chestiuni cu care ne-a obisnuit pe la celelalte mitinguri aeriene. Memorabila ramane descrierea facuta, anul trecut, unuia dintre piloti, Toganel Stefan aka Togo: „sex-simbolul aviatiei romanesti” :). Mitingul de la Clinceni a fost ok, desi ma asteptam la ceva mai spectaculos, ca doar a fost Ziua Aviatiei. Au lipsit YAK-urile 52; la partea fara motor a zburat un IAR-35, desi speram sa vad si o formatie de doua planoare la acrobatie; formatia de patru Extra a fost, pana la urma, doar de trei, pentru ca avionul lui Goger n-a pornit. Programele solo au dovedit, inca o data, ca pilotii acrobati stiu sa faca spectacol. Membrii Hawks of Romania s-au dat peste cap – putin cam sus, dupa parerea mea… – pana am ametit, invaluind in dare intense de fum publicul venit in numar mare la eveniment. FIecare „soim” a avut cate un solo fain, dar mi-a sarit in ochi, din nou, Misu (o fi vreun nume predestinat, din generatia veche de acrobati facea parte un pilot foarte talentat, Vlad Borzea, caruia i se spunea Misu Kamikaze, si care ne lasa cu gurile cascate pe la mitinguri), ale carui evolutii sunt din ce in ce mai spectaculoase. Dupa solo-uri, au urmat celula – Misu Tone si George Rotaru – si zborul in formatie de trei – celula + Catalin Prunariu. Mitingul a fost concentrat in jurul evolutiilor enumerate mai sus, iar parasutistii, numerele de acrobatie cu planorul si cu Zlin-ul, zborurile Cessnei, al IAR-46 si al girocopterului au intregit evenimentul. Partea care mi-a placut a fost tombola organizata de AR in colaborare cu aviatia privata, prin care se puneau la bataie zboruri cu diferite tipuri de aeronave. S-au facut si cateva salturi in tandem, de la 4000 m, pasagerii fiind alesi tot din public.

A fost frumos, dar am senzatia ca a lipsit ceva. Ori mi-am pierdut entuziasmul, ori AR a organizat si mitinguri mai reusite.

Cam asta a fost:

Mihai Dobre Tone
Mihai Dobre Tone
George Rotaru
George Rotaru
Catalin Prunariu
Catalin Prunariu