M-am intors in Bucuresti. Calatoria cu trenul pare sa fie din ce in ce mai lunga. Cele OPT ore de stat pe scaun sau atarnata de bara de pe culoar, cu ochii pe fereastra sau intr-o carte/revista, ma scot din minti. A fost tare bine acasa, m-as mai duce, dar gandul ca drumul e atat de lung ma face sa raman in Bucuresti. Si nu numai drumul… Mai e o luna si dam licenta. Si mai sunt lucruri si oameni care ma leaga strans de orasul asta gri si aglomerat.
Minivacanta petrecuta la Deva mi-a deschis ochii asupra unor lucruri pe care le credeam deja consumate. Sau macar ingropate destul de adanc incat sa nu ma mai dea peste cap. Mi-au prins bine zborul, povestile, lenevitul pe iarba, la aerodrom, prajiturile mamei si aerul curat de dupa ploile scurte. Ne-am dat peste cap, mi-am simtit plamanii lipiti de spate, ochii iesindu-mi din orbite, urechile infundate dupa zbor. A fost asa cum ma asteptam: scurt si intens (pentru cei obisnuiti cu astfel de activitati, a fost nice&slow). Ideea e ca mi s-a deschis apetitul pentru mers la aerodrom si ma gandesc cu groaza ca urmatorul zbor se va consuma, cel mai devreme, undeva in luna iulie. Si e abia mai.
Pana una, alta, asteptam cu interes mitingul de la Clinceni.
