Dupa o pauza destul de lunga, am revenit la aerodrom. S-a indreptat vremea si am putut zbura in voie. Dupa ce m-a batut soarele-n freza vreo cateva ore, mi-a venit randul la zbor. Inca o dubla, apoi, o simpla, la avion. Mosorul ar putea reveni in centrul atentiei sambata. Atmosfera n-a fost tocmai linistita, avand in vedere frontul rece care s-a cam invartit in zona, zilele trecute, asa ca nici termica n-a fost „cat Ardealul”. De fapt, n-a fost de nicio culoare larga, rotunda si linistita. Mi-am facut o gramada de nervi pentru ca am fost destul de neinspirata incat sa declansez pe la 400 m, la verticala Santuhalmului, unde acul variometrului a inceput sa joace in partea superioara a cadranului. Decolasem intre pulsatii, asa ca era clar ca nu voi sta prea mult pe sus. Dupa doua spirale chinuite pe un 0 cu +, am dat de-o gaura sanatoasa si am pornit, cu speranta in suflet, spre termica de serviciu de pe sere. Pe naiba, nici acolo nu misca mai nimic! Am spiralat un minut pe un 0 si am plecat spre virajul 3. Nu mai avea rost sa ma invart, eram pe la 200 m si instructorii stateau cu ochii pe mine ca pe butelie. Vantul batea in rafale, cu 3-6 m/s, dar aterizarea a fost ok. Asadar, m-am declarat o bleaga pentru ca nu am ales bine momentul decolarii (daca decolam cu 15 minute mai devreme, eram chiar pe pulsatie, asa ca prindeam bula) si n-am reusit sa ma agat la termica. Cica „daca pe o parte aerul coboara, sigur pe cealalta urca”. Riiiight! Asta n-a fost ziua mea.
In alta ordine de idei, maine seara plec la Bucuresti. Nu mai vreeeeau sa ma plimb cu trenul! 🙁
