Plimbare prin Viena

Plănuiam să revin la Viena de ceva vreme, dar nu s-au aliniat planetele decât acum o săptămână. Aşadar, ne-am urcat într-un 737-700 al Tarom, pe 27 decembrie şi, o oră şi ceva mai târziu, am aterizat la Viena. Pentru Alex, era prima oprire prelungită în capitala austriacă, deci era clar că vom bate oraşul, în lung şi în lat, în scurta noastră vacanţă. Continuă să citești Plimbare prin Viena

Reactivă

Când spun cuvântul ăsta, am senzația că urmează să citesc o poezie de dragoste. Asta-mi inspiră „reactivă„. Dragoste și cer pulverizat de avioane cu reacție. Și e numai „vina” lui Doru Davidovici și a cărților sale, din ale căror pagini răzbat motoare cu reacție, culorile stratosferei și mirosul de kerosen ars. Pentru mine, aviația reactivă = Doru și mulți alți piloți temerari, ce-au străpuns albastrul sau încă fac asta cu avioanele lor supersonice.

Asociația „Aripi Românești” și Muzeul Național al Aviației Române organizează, în perioada 25 iunie – 25 iulie 2011, la sediul muzeului, expoziția fotografică aniversară ce marchează 60 de ani de la zborul primelor avioane militare cu reacție în România.

Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 25 iunie 2011, începând cu ora 10.00, și are ca reper temporal ziua în care a căpitanul aviator Aurel Răican a decolat, pentru prima dată, la bordul unui avion reactiv, de pe Aerodromul Ianca.