De când mă știu, am avut o slăbiciune pentru genți și rucsacuri cu buzunare puse cu cap. Sunt extrem de pretențioasă când vine vorba de cumpărat obiecte în care se cară alte obiecte pentru că dacă nu sunt surprinsă de buzunare așezate smart și de o căptușeală faină, nu cumpăr. Și cum îmi place mie să bat magazinele…
Acum vreo doi ani, am găsit, la evomag.ro, rucsacul ideal. Unde mai pui că era făcut de Logitech, deci era clar că avea să reziste mult și bine, și avea și un nume ce te făcea să visezi la zburdat cu el în cârcă – Logitech Kinetik 15,4 Mobile Backpack. Pe lângă astea, îmi plăcea combinația de negru+portocaliu și mai era și la un preț ultrarezonabil (până în 250 de lei). Și-așa mi-am cumpărat o carapace, în care puteam căra orice, de la laptop la cameră foto, reviste, cărți, mâncare and so on. Târgul de la Vața era mic copil pe lângă ce aveam eu în rucsac. Idila noastră s-a încheiat când mânerul s-a desfăcut puțin și, la îndemnul unora, am decis să îl duc în garanție. Pe modelul „dacă s-a stricat și e în garanție, îi facem pe fraeri să ne dea unul nou„. Nu știu ce am avut în cap, cert este că l-am dus în garanție și… dus a fost. Logitech nu mai fabrica țestoase ca a mea, deci am rămas fără mult-visatul rucsac.
De atunci, tot zic că o să cumpăr altul, dar nu mi se lipește niciunul de mână. Genți am mai avut, dar degeaba. Niciuna nu s-a ridicat la așteptările mele.
Până într-o zi, când m-am întâlnit cu Retrospective 20 de la Think Tank, tipul de geantă care poate trece nevăzută, dar care îl încântă pe posesor peste măsură. De ce? Păi, are interiorul customizabil, adică vine la pachet cu o serie de elemente de separare, cu scai, pe care le poți așeza în funcție de ce vrei să cari cu ea. Apoi, are câteva buzunare fixe, ascunse bine. De asemenea, partea care mi-a plăcut cel mai mult a fost opțiunea de Noise ON/Noise OFF, adică faptul că scaiul de pe capac poate fi ridicat, astfel încât dacă ești în vreo ședință/conferință/whatever, o poți deschide fără să faci zgomot. Pe lângă asta, geanta este echipată (mă simt ca la emisiunile auto 🙂) cu o husă pentru ploaie.
Retrospective 20 poate fi purtată atât pe umăr, cât și în mână, pentru că are curele detașabile. E destul de voluminoasă și poate părea, la prima vedere, grea. Dar după câteva purtări, te obișnuiești. Eu am folosit-o și pe post de geantă foto, și pe post de geantă de plajă 😉