Sâmbătă seară, am oscilat între a merge la Future Shorts Romania, la TNB, sau la „Bună! Ce faci?”, la Cinema Patria. A ieșit câștigătoare comedia romantică, așa cum se recomandă, a lui Alexandru Maftei. Citisem o mulțime de cronici și am zis că merită să mergem.
Filmul m-a surprins plăcut, atât prin poveste și personaje, cât și prin tehnica de filmare și ilustrația muzicală. Așa cadre faine și atâta muzică bună n-am mai prins de mult timp într-o singură peliculă. Mi-a plăcut ideea cu replicile plasate pe tag-uri, așezate printre legume și fructe, în piață. De fapt, mi-au plăcut aproape toate replicile lor de pe chat. Parcă citeam corespondența dintre ai mei, când tata era în școala militară și mama îl aștepta acasă.
Mi-a mers la suflet replica ei, “Aș vrea să mă dezbrac ca pe o haină și să mă îmbrac în altcineva„. As face și eu asta uneori.
Deși ai tendința de a te scufunda în butoiul cu melancolie, filmul te ține pe margine prin replicile lui Vladimir – “Sunt sigur că o să ajung celebru și foarte bogat, dar încă nu îmi dau seama cum” :))
Vă recomand să mergeți să-l vedeți. Personal, cred că e unul din cele mai bune filme românești.
Sursa foto: roportal.ro