Roma AirShow 2012

Da, avem numai avioane în cap! Așa că, de vineri până duminică, vom fi la Roma International AirShow. Cu ocazia asta, vizităm și măreața capitală și ne și bălăciiiim. Pentru că mitingul se ține la Lungomare di Ostia Lido, adică pe malul apei 🙂 Continuă să citești Roma AirShow 2012

Radom Airshow 2011

Au trecut mai bine de 3 săptămâni de când am fost la mitingul de la Radom, dar încă mi se face pielea de găină când mă uit la poze. De la ROIAS încoace, n-am mai prins un eveniment aviatic atât de intens și de bine pus la punct, cu aviație din toată Europa.

Mitingul a avut loc pe 27 și 28 august, în Polonia. Ne-a luat ceva să ajungem în Radom, dar a meritat fiecare minut petrecut în avion, tren, mașină sau autobuz.

Am aterizat, joi, pe KTW, cu gândul de a ajunge, în timp util, la Cracovia, unde urma să petrecem o noapte și de unde trebuia să luăm trenul spre Radom, a doua zi. Totul s-a întâmplat pe fast fwd. Am apucat să vedem Cracovia în câteva ore, joi după-amiaza, dar nu cred că aș reveni, ca turistă, în orașul ăsta. Mai degrabă, aș merge la Varșovia. Dar asta e altă poveste.

Anyway, vineri ne-am urcat în tren, cu destinația Radom. CFR-ul polonezilor stă mai prost ca al nostru, spre surprinderea noastră. Biletele se dau fără loc by default, iar despre trenuri n-are sens să pomenesc. Triste rău.

Daaar! Radom e un orășel drăguț, iar gazda noastră, Monica, ne-a făcut să ne simțim ca acasă. Experiențele cu oamenii polonezi din servicii nu au fost din cele mai reușite, întrucât foarte mulți dintre ei, vreo 95%, nu știau o boabă de engleză. Iar cum limbile slave nu sunt punctul meu forte…

Așa, revenind la miting, căci pentru asta ne-am dus la Radom, trebuie spus că, per total, evenimentul a fost 90% ok, în cei 10% intrând tot felul de neajunsuri legate de lipsa standului RedBull :D, de numărul mic de standuri „aviatice” (polonezii s-au dus la miting să mănânce, nu să se uite după avioane…), precum și de prezența a milioane de umbreluțe, scăunele și măsuțe pe câmp. Nu știu ce e cu moda asta de a te duce la miting cu casa în spate.

După ceremonia de deschidere, din cale-afară de boring (că a cântat fanfara nu a fost groaznic, dar comentariile în poloneză au fost priceless), au bâzâit niște ULM-uri, completate de câte o gamă de acrobație cu planorul. Și-apoi a început mitingul 😀

Aici găsiți programul. N-am apucat să mă plictisesc pentru că nu au existat timpi morți. Și-a zburat atâta aviație încât aș putea scrie o carte zdravănă dacă m-aș apuca să povestesc despre fiecare evoluție în parte. Mă voi opri doar asupra celor două formații care m-au uns pe suflet: Frecce Tricolori și La Patrouille de France.

Piloții de la Frecce Tricolori au avut norocul de a zbura într-o lumină foarte bună, în prima zi, pentru că au evoluat la finalul programului, când se mai limpezise atmosfera, iar soarele stătea unde trebuia. Așadar, în lumina caldă a apusului din Radom, italienii s-au dat peste cap în fel și chip (parțial, pe Nessun Dorma), cu fumul colorat in roșu, alb și verde, specific lor. Evoluția a fost condimentată de comentatorul formației, bineînțeles, care a vorbit în engleză, poloneză și italiană. Engleza cu accent italian e comică rău. Iar el a avut câteva poante bune. Zburătorii au făcut un super spectacol, astfel că m-am trezit cu gâtul înțepenit la finalul programului. De mult timp nu am mai văzut atâta eleganță și precizie în zbor. Și să luăm în calcul că Frecce Tricolori înseamnă o formație de 10 avioane care se sincronizează perfect 😉

Patrula franțuzească a avut un comentariu ceva mai sobru, într-o engleză pretty funny, dar evoluția a fost de excepție. Sunt atât de grațioase avioanele astea, iar schema de vopsire dă așa bine în poze 8->. Au avut program normal în ambele zile, spre deosebire de Frecce Tricolori, care au executat programul scurt, a doua zi, din cauza plafonului jos. La Patrouille de France a fost formația care a încheiat cea de a doua zi a mitingului de la Radom, cu câteva ruperi făcute în apus de soare. Frumos, frumos, frumos!

Ah, era să uit: MiG-15 mi s-a părut mereu un avion groaznic. În poze era cum era, dar când l-am văzut la Muzeul de Aviație, am zic că alt avion mai urât nici că putea fi construit. Daaar, l-am văzut zburând la Radom și mi s-a făcut pielea de găină. E sublim în zbor 8->.

Photo credits: Alex Conu