Cum am ajuns sa fac paine

Povestea cu brutaritul a inceput dintr-un accident. N-am pus mana pe faina si apa pentru a face paine niciodata, pana cand am ajuns in brutaria din Å, locul care mi-a schimbat total viata.

Dupa ce ne-am mutat in Lofoten, in 2014, am inceput sa caut un job. Fiind la inceput de drum, oarecum, si locuind intr-o tara a carei limba nu o cunosteam, am mers pe ideea ca as putea lucra in orice domeniu. Sunt un om destul de flexibil si imi place sa invat lucruri noi. Am aplicat pentru un job de ghid la Muzeul Satului Norvegian din Å, ultima localitate pe harta Arhipelagului Lofoten, desi nu m-am dat niciodata in vant dupa vorbitul cu oamenii. Dar eram dispusa sa invat si sa ma dezvolt in directia asta.

Intamplarea a facut ca, in cadrul muzeului, sa existe o brutarie construita in 1844, care era faimoasa in lume pentru melcii cu scortisoara facuti acolo peste vara. Si, tot intamplator, brutaria nu avea brutari :). Asa ca dupa ce doua dintre grupurile de turisti pe care trebuia sa le ghidez nu au reusit sa ajunga la muzeu din cauze naturale (avalansa de pietre si incendiu in tunel), managerul muzeului s-a gandit sa ma trimita la brutarie, stiind despre pasiunea mea pentru prajiturit. Si asa am ajuns sa particip la un curs de facut paine cu unul dintre cei mai talentati brutari norvegieni, Andreas Holme. Alaturi de mine, la curs, au mai fost un spaniol, un mexican nascut in Norvegia si un finlandez. Doar spaniolul stia ce-i cu painea, provenind dintr-o familie de brutari. Noi, restul, eram ca picati din cer.

Desi brutarul de la Tromsø nu parea prea convins de aptitudinile noastre in ale brutaritului, dupa trei zile de curs, ne-a dat mana libera. Si de aici a inceput aventura cu brutaritul.

A face paine e miraculos. Pentru mine este, cel putin. Sa vezi cum din apa, faina si sare poti face ceva foarte gustos, e magic. In esenta, e numai chimie, dar tot se ridica parul pe mine cand vad cum o bucata de aluat prinde viata si devine paine.

Dupa prima vara de facut paine, am devenit foarte curioasa sa invat mai mult. Ceea ce m-a ajutat foarte tare in a deveni mai buna in fiecare zi a fost ca am avut mana libera sa facem orice am vrut in brutarie. Nu ne-a impus nimeni retete si ingrediente. Am facut ce am crezut ca s-ar plia pe gustul turistilor si al localnicilor, dar totodata ne-ar ajuta sa invatam.

La inceput, am facut paine cu drojdie si doar un singur fel de paine cu maia – pentru ca habar nu aveam care-i treaba cu maiaua si aveam mult de invatat despre subiectul asta.

Noaptea Polara a fost un alt prilej bun de experimentat si invatat acasa. Am inceput sa citesc cartea lui Jeffrey Hamelman, un fel de biblie a brutarilor. Apoi, am trecut la Tartine a lui Chad Robertson, biblia painii cu maia. Am facut paine saptamanal, acasa, am incercat noi metode de scoring, timpi de fermentat (la temperatura camerei si in frigider), toate cerealele si semintele de la supermarket (spre norocul meu, in Norvegia e destul de simplu sa gasesti tot ce iti trece prin cap la raionul cu faina).

Am fost suficient de nebuna incat sa accept sa gestionez brutaria, din 2015. Cumva, stiam ce inseamna sa gestionezi stocuri (de ingrediente si de lemne) si oameni, insa nu aveam niciun fel de experienta in domeniu. Asa ca am luat-o pe calea logicii si a bunului simt :)) si a fost bine. Faptul ca am terminat un liceu de mate-info m-a ajutat destul de mult, pentru ca toate problemele cu care m-am confruntat in brutarie puteau fi usor traduse in Excel. Cum putem avea un profit mai mare? Cum putem elimina timpii morti? Cum dezvoltam un work flow mai destept? Care e cea mai buna strategie de pret? Totul s-a redus la matematica.

Venind din PR, stiam ca o analiza de piata m-ar ajuta destul de mult in stabilirea retetelor care ar putea avea succes. M-am intors la ce am invatat in facultate si am vazut care sunt publicurile carora ma adresez. Apoi, a contat destul de mult faptul ca ne-am aliniat trendului cerealelor antice si am inceput sa facem paine cu spelta si emmer. Incet, incet, lucrurile au luat-o pe drumul cel bun.

Deasupra ingredientelor, retetelor si work flow-ului, au stat oamenii cu care am lucrat. Experimentati sau nu, cu scoala de brutarie sau fara, majoritatea celor cu care am lucrat a dat ce a avut mai bun. Unii au fost curiosi sa invete, altii m-au lasat sa invat de la ei si toti m-au ajutat sa invat sa ii gestionez mai bine.

Dincolo de faptul ca am descoperit ce vreau sa fac de acum inainte, experienta din brutaria de la Å mi-a adus alaturi prieteni dragi. Oamenii au fost esentiali in transformarea mea.

Sharing is caring 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *