…te prefaci că totul e bine și că nu-ți lipsește nimic. Îți vezi de ale tale, că piloți talentați se mai nasc și, până la urmă, lumea nu se reduce la un zbor acrobatic executat impecabil.
Acum 3 ani, priveam la televizor cum jurnaliștii se înghesuiau să vadă cine a mai căzut din cer. Zborul lui Mișu se întrerupsese subit și din ceea ce fuseseră, odată, om și avion, se alesese scrumul.
Mișu era cel mai talentat pilot acrobat pe care îl avea România. Avea toate atuurile care puteau să-l transforme lejer în campion mondial. Era determinat, atent, tenace, și îi lipsea ceva ce îi caracterizează pe piloții mediocri: teribilismul. Mișu nu voia să arate ce știe, Mișu zbura pentru că asta îl făcea fericit 😉
Mișu a decolat, pe 5 iunie 2009, pentru totdeauna, dar încă aștept să facă dansul bețivului la fiecare miting.